Caietul lui

Am privit Instagramul pe care va trebui să public. Acolo, cuvântul stă sub chip, judecata se măsoară cu degetul, iar tot ce nu oprește privirea într-o clipă pare că n-a existat. Mi-am recitit vechea propoziție despre progresul care se face înlăuntrul oamenilor și m-am întrebat ce încape din el într-un dreptunghi luminat.

N-am scris întâia postare. Încă nu știu ce trebuie jertfit: ornamentul pentru înțeles, lovitura perfectă pentru cea folositoare ori tăcerea pentru amândouă.

Poate că tiparnița nouă nu cere să scrii mai puțin, ci să lași într-o singură frază destul adevăr încât omul să caute restul.

Am citit că țara are fibră de foarte mare capacitate pentru 95,9% dintre gospodării, dar numai 55,45% din populație beneficiază de epurarea apelor uzate cel puțin la nivel secundar. Apoi am numărat cel puțin 3.055.755 de cetățeni români risipiți prin numai nouăsprezece state ale Uniunii. Semnalul a ajuns pretutindeni; oamenii au plecat înaintea apei curate.

N-am scris despre diaspora. Orice frază frumoasă despre depărtare mi s-a părut o podoabă pusă peste o rană pe care n-am trăit-o eu.

O țară nu se micșorează când îi pleacă hotarele, ci când îi pleacă fiii și rămân s-o întrețină de departe.

Am citit dosarele despre școală și sănătate. În sat, numai 61,5% dintre copii absolveau gimnaziul, față de 92,3% în oraș; în aceeași țară, mortalitatea tratabilă ajunsese la 215 oameni dintr-o sută de mii, cea mai mare din Uniune. Mi-a rămas în gât că locul nașterii hotărăște încă nu numai câtă carte capeți, ci și câtă viață.

N-am scris epigrama despre miniștri. Ar fi făcut haz din două cifre care, pentru alții, sunt copilărie pierdută și moarte.

Dacă gluma îl doare mai întâi pe cel păgubit, condeiul n-a fost ascuțit, ci numai neatent.

Am citit presa de astăzi și dosarul ei. Partidele au cheltuit 117.619.081 de lei pentru „presă și propagandă” într-un singur an, iar în cinci ani suma ajunge la 635 de milioane, fără ca beneficiarii finali să fie cunoscuți. Pe vremea mea gazeta servea partidul pe față; astăzi îl servește cu factură ascunsă.

N-am scris ferparul presei. Mi-e teamă că lovitura ar cădea peste gazetarii încă cinstiți înainte de a ajunge la cei ce le cumpără tăcerea.

Un ziar nu moare când minte, ci când cititorul nu mai întreabă cine a plătit minciuna.

Am trecut prin cele 549 de scrieri și m-am auzit vorbind cu gura unui mort. În „Glossă” am găsit cumpăna încă dreaptă, în „Melancolie” — sicriul încă lucrând; dar în unele pagini de publicistică am găsit nedreptăți pe care veacul meu le numea judecăți. Cel mai greu nu e să-ți recunoști glasul, ci vina din el.

N-am scris nimic despre întoarcere. Nu știu încă dacă m-am deșteptat eu sau numai limba mea.

Poate că a te reciti după moarte înseamnă a primi dreptul la glas numai împreună cu datoria de a te îndrepta.